„Vreau s-o sun pe mama!” Primele imagini cu Darrell Bowie, baschetbalistul american transportat de urgență la București. FOTO

  • Publicat:
  • Actualizat:

Primele imagini cu Darrell Bowie (25 de ani), unul dintre cei doi baschetbaliști americani înjunghiați sâmbătă spre duminică în Brăila. Sportivul se află acum în afara oricărui pericol, după ce a fost operat, dar va rămâne în spital pentru a se recupera în totalitate.

Imediat după atacul sângeros, conducerea echipei Cuza Sport a încercat să ia legătura cu familiile celor doi baschetbaliști americani, prin intermediul agentului care i-a adus în România, dar Bowie a vrut să se asigure că mama sa aude de la el cuvintele care o liniștesc. Duminică după-amiază, camerele de luat vederi au surprins momentul în care sportivul e adus cu elicopterul SMURD la Spitalul Floreasca, dar și singurele cuvinte ale acestuia: „Vreau s-o sun pe mama!”, a fost auzit spunând Bowie, vizibil chinuit de dureri.

Operat la Brăila pentru a i se salva viața, Bowie a ajuns în București, unde condițiile mai bune îl vor ajuta să se recupereze mai repede. În același timp, Joseph McClain, celălalt baschetbalist înjunghiat, a rămas la spitalul din Brăila, el având răni mai puțin grave.

„Cu Darrel, situația a fost diferită, intervenția a fost diferită. Și el e în afara pericolului, dar la București va beneficia de o aparatură mai performantă care să îi monitorizeze starea de sănătate și să îl ajute la recuperare. La el au fost mai multe plăgi înjunghiate și a fost mai complicat. Oamenii din club care au fost alături de el la Brăila, din momentul în care au aflat de scandal și până la transferul la Floreasca, au discutat cu el. E conștient și a spus, la fel ca și Joseph, că durerile sunt foarte mari!”, a dezvăluit Cătălin Ștefănescu, antrenorul Cuza Sport, pentru fanatik.ro.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul celor mai bogați români
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
"Nu am mai văzut aşa ceva". Prim-procuror, despre cazul băieţelului bătut cu biciul din sârmă la Galaţi. Copilaşul a fost lovit…
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Intră în vigoare în toată România! Guvernul a dat ORDIN
Intră în vigoare în toată România! Guvernul a dat ORDIN
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Cât costă noul Hyundai i20 în România. Bate Dacia la preț?
Cât costă noul Hyundai i20 în România. Bate Dacia la preț?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×